Plăcintă cu iaurt
Niciun invitat nu va rezista acestui desert uşor şi aromat, care evocă aerul drag şi lipsit de griji al copilăriei. Se consumă la fel de repede precum se prepară, dar savoarea sa persistă, însoţită de
Emanuel Grădeanu, coordonatorul ocaziilor speciale
Copilăria lui Emanuel Grădeanu a fost o „specializare” continuă în organizarea de evenimente, graţie mamei sale, foarte pricepută în acest domeniu şi mereu preocupată ca ocaziile speciale ale familiei să fie marcate într-un mod festiv.
Cartofi gratinaţi cu ciuperci
Acesta este un aperitiv sau un fel principal lacto-vegetarian foarte simplu de făcut şi de manevrat, dar, mai ales, foarte savurat la evenimentele speciale. De asemenea, este şi foarte eficient din punct de vedere al
Mesele împreună fac echipa mai bună!
La fel ca într-o familie, mâncarea delicioasă apropie şi membrii unei echipe, îi îndeamnă la socializare, le creşte gradul de încredere în ceilalţi şi îi îmbie la confesiuni, dar şi la idei şi propuneri de
„Dorinţa clientului este inspiraţia mea!”
Denisa Grădeanu este absolventă de Drept şi ASE, două domenii care, la prima vedere, nu au de-a face cu cateringul, însă la SanaGout se ocupă cu creaţia. Elaborează cele mai ingenioase concepte de eveniment şi
Sfaturi pentru un catering sustenabil
Desigur, ne place să venim cu inovaţii şi combinaţii deosebite în domeniul catering-ului, însă, de asemenea, ne place să avem grijă de mediu şi de costurile clienţilor noştri. Prin urmare, susţinem gătitul şi mâncatul sustenabil
Combinaţii perfecte pentru picnicuri la rece
Picnicurile n-ar trebui să fie rezervate exclusiv lunilor considerate calde în calendar, ci pot fi nişte activităţi relaxante şi pe timp de iarnă, mai ales că traversăm una atât de blândă. Aşadar, scoateţi-vă echipa sau colaboratorii